Romanitatea romanilor este ideea cu privire la descendenta romana a romanilor la continuitatea daco-romana dupa retragerea aureliana la unitatea de neam si latinitatea limbii si la constiinta apartanentei romane a romanilor.
Pentru primul mileniu al erei crestine, informatiile scrise sunt relativ putine insa ele au fost suplinite de numeroase dovezi arheologice precum cele de la Biertan (judetul Sibiu), Poian (Covasna) si Alba Iulia.
In sec. VII prima atestare a romanitatii romanilor a fost facuta de Mauricius in tratatul militar Strategikon.
In sec. IX Moise Choremate, in lucrarea de geografie armeana, scrie despre tara necunoscuta numita Balak Valahia.
In sec. X Constantin al 7-lea Porfirogenetul in lucrarea ”despre administrarea imperiului” se refera la romani cu denumirea de romani si la bizantini cu denumirea de romei.
In sec. XII Anonymus, notarul lui Bela al 3-lea in lucrarea ”Gesta Hangarorum” vorbeste despre faptul ca la unirea maghiarilor in Panonia in anul 896 i-au gasit acolo pe blachi care erau pastorii romanilor.
In sec. XV Enea Silvio Piccolomini, papa sub denumirea lui Pius al II-lea a cnstribuit cel mai mult la raspandirea informatiilor ce conformau originea romana a romanilor. El si-a cules informatiile de la calugarii dominicani si franciscani si le-a introdus in circuitul stiintific european.
In sec. XVI Nicolae Olahus in lucrarea ”Hungaria” afirma unitatea de neam, limba, obiceiuri si religie.
In sec. XVII, numit si secolul de aur al culturii medievale romanesti. Au activat cronicari precum Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce. Daca Ureche confirma originea romanilor ”de la Ram ne tragem”, Miron Costin vorbea despre Traian ca fiind cel dintai descalecator al romanilor.
In sec. XVIII Dimitrie Cantemir exagereaza originea pur romana a romanilor facand referire la aceasta in cadrul lucrarilor ”Descrierea Moldovei” si ”Hronicul vechimii romano-moldovlahilor”.