Acum ceva timp, într-o seară când nu voiam să lucrez nimic şi căutam ceva care să mă distragă puţin de la rutina zilnică am dat din întâmplare peste un articol de pe un forum în care lumea discuta despre complexitatea jocurilor. Nu prea m-au interesat jocurile fiindcă preferam mai mereu să fac altceva decat să mă informez despre ele sau să mă joc. Printre cei care dezbăteau acest subiect se aflau şi niste programatori de la o companie destul de cunoscută care explicau destul de detaliat unele amănunte despre crearea jocurilor.
Nici nu îmi imaginam cât e de muncă pentru nişte jocuri cu avioane care deşi la prima vedere nu păreau cine ştie ce iar până şi grafica lăsa de dorit. După tot ceea ce am citit despre asta am învăţat să apreciez mai mult toate jocurile, fiindcă aflasem o părticică din munca pe care o depune un profesionist pentru a crea un joc cu care noi să ne ocupăm timpul. Parcă altfel priveam chiar şi un simplu joc 2D ştiind că nu a fost chiar aşa simplu de realizat.
Vă recomand să vă informaţi despre lucrurile pe care le faceţi pentru că la un moment dat veţi rămâne, la fel ca mine, uimiţi de cât de complexe sunt treburile care stau în spatele a orice. Până şi cel mai banal lucru poate ajunge într-o zi să vă uimească prin unicitatea metodei sale de fabricare, indiferent că e vorba de un obiect, un joc sau alte lucruri. Şi pe lângă toate astea, după ce ştii ce se află ”în spatele scenei” alta va fi plăcerea pe care o veţi simţi când efectuaţi o acţiune.