Repere în tendințe modă 2015

An de an ne bazăm pe ele pentru a ne spune ce este bine și ce nu, la ce ar trebui să fim atente și de ce anume ne-am putea lipsi, cum să nu dăm greș când vine vorba despre o apariție în public sau chiar în viața privată, dar mai ales, ne învață cum să ne creăm sau șlefuim propriul stil. Ai ghicit, este vorba despre tendințele în modă!

Adepte sau nu, cu siguranță nu vom rezista să tragem cu ochiul la ce se poartă în fiecare an, ce apariții au uimit pe podiumurile din marile orașe sau ce este bine să știm despre tendințele de modă ale anului curent.

Ei bine, după un research intens, a venit timpul să punem lucrurile cap la cap și să tragem cele mai importante concluzii ale capitolului Tendințe modă din 2015.

Pentru că primăvara și vara merg mână în mână, lista de articole vestimentare este destul de mare, așa că înainte de toate trebuie să te asiguri că ai destul loc în garderobă pentru tendințele acestui an. Primele care vor ocupa locurile de onoare în garderoba ta vor fi, desigur, rochiile și fustele. Pentru că vin într-un număr destul de mare, în nuanțe de culori dintre cele mai apetisante și cu modele care mai de care mai sofisticate, rochiile acestor sezoane vor satisface până și cele mai complicate gusturi ale tale: rochiile din dantelă, rochiile cu umărul gol, rochiile sirenă, rochiile cu imprimeu floral, rochiile combinate cu două sau mai multe tipuri de materiale, rochia cămașă, iar lista mai poate continua.

Fustele vaporoase vin să completeze ținuta perfectă pentru o zi toridă de vară, dat fiind utilitatea și lejeritatea și posibilitatea de a le combina cu diverse articole vestimentare și accesorii.

Dacă vorbim despre sacouri, la mare căutare sunt cele de culoare albă sau roșie. Sacourile vor întregi perfect o ținută office sau casual.

În privința pantalonilor, cei care câștigă detașat locul întâi în clasament sunt pantalonii largi, pe locurile imediat următoare situându-se cei skinny, cu talie înaltă, la dungă sau cu diferite imprimeuri.

Tendințele modei în materie de blugi afirmă că blugii boyfriend n-au fost nicicând mai comozi purtați în acest an, iar elementul-surpriză din 2015 sunt nimeni alții decât blugii evazați, care au revenit cu forță în trend.

Salopetele, fie ele scurte, dar mai ales cele lungi, preferabil în nuanțe alb-negru, dau o notă discordantă de eleganță, stil și senzualitate trupurilor noastre.

Dacă ne gândim deja la anotimpurile de toamnă-iarnă din acest an, prin gând ne trec eșarfele, jachetele și ulterior, paltoanele. În ceea ce privește eșarfele, de preferat sunt cele colorate, eventual cu imprimeuri și carouri. Din categoria jachetelor, geaca de piele rămâne în topul preferințelor noastre, alături de trench-ul nude și geaca matlasată. Pentru iarnă, în atenția noastră intră paltoanele lungi.

Acum că ți-ai aruncat privirea peste rezumatul capitolului Tendințe modă 2015, nu-ți rămâne decât să pui în practică ceea ce ai aflat!

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© 2024 Jub Jub - Theme by WPEnjoy · Powered by WordPress